Traficul aerian 2021 la Aeroporturi București
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în cursul anului 2021, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 6.922.297 pasageri (în creștere cu 54.89% față de 2020) și 92.377 de mișcări de aeronave (aterizări și decolări), în creștere cu 36.45% față de anul anterior. Comparativ cu 2019, anul cu cel mai mare trafic pentru CNAB, datele indică o scădere de 53%.
Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 6.914.610 de pasageri, în creștere cu 55,16% față de 2020, respectiv 72.190 de mişcări de aeronave, în creștere cu 38,06% față de anul anterior.
Aeroportul Internațional București-Băneasa – Aurel Vlaicu a fost tranzitat de 7,687 pasageri, aici fiind operate 20,187 mișcări de aeronave.
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, operează în prezent 45 companii aeriene, care transportă pasageri către 128 destinaţii.
Despre CNAB:
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.