Recomandări pentru pasageri
Creșterea estimată a numărului de pasageri pe fluxul de plecări internaționale, de până la 100% față de perioada anterioară, a impus măsuri de creștere a capacității de procesare la aeroportul Henri Coandă. Astfel, pe fluxul de plecări sunt deschise și operaționale toate ghișeele de check-in precum și toate filtrele de control de securitate și ghișeele de control pașapoarte.
Totodată, administratorul aeroportului, CN Aeroporturi București, a solicitat companiilor aeriene și agenților de handling să depună, la rândul lor, eforturile necesare – în special prin asigurarea de personal suficient – pentru procesarea rapidă a pasagerilor și asigurarea unui trafic fluent pe aeroport.
Facem apel la toți pasagerii să respecte măsurile de combatere a pandemiei de CoVid-19 aplicabile în aeroport, inclusiv pe cele privind distanțarea și purtarea măștii de protecție.
Recomandăm ferm pasagerilor să se prezinte din timp la aeroport – cu minimum 3 ore înaintea orei decolării – și să dețină toate documentele necesare călătoriei, așa cum le este solicitat de către compania aeriană transportatoare (bilet de avion, carte de identitate / pașaport, certificate de testare / vaccinare, cod QR PLF, etc.). De asemenea, rugăm pasagerii să manifeste răbdare și înțelegere pentru eforturile personalului din aeroport – autoritățile din multe țări de destinație solicită, la check-in, și verificarea documentelor medicale pe lângă cele uzuale (CI/pașaport și bilet de avion), ceea ce face ca durata acestor formalități să fie semnificativ extinsă.
Și pe fluxul de sosiri continuă să se înregistreze valori ridicate de trafic, similare celor dinaintea Crăciunului. În consecință, pentru reducerea timpului de verificare a documentelor la intrarea în țară, se mențin măsurile anunțate în zilele anterioare - suplimentarea personalului aeroportului, al DSP dar și al Poliției de Frontieră și Jandarmeriei, utilizarea fluxului charter pentru maximizarea capacității, debarcarea secvențiată a pasagerilor la orele de vârf.
Cele mai multe aeroporturi europene și din întreaga lume se confruntă în această perioadă cu o situație similară, perioada Sărbătorilor de Iarnă fiind una în care, tradițional, oamenii călătoresc mai mult.