Informațiile despre zboruri în haine noi la Aeroportul Internațional Henri Coandă București
Pasagerii și însoțitorii acestora sunt acum întâmpinați la Aeroportul Internațional Henri Coandă București de un nou sistem de afișaj al zborurilor, atât în Terminalul Plecări, cât și la Sosiri.
Vechile tabele de informații, care au răspuns timp de mai bine de 20 de ani, milioanelor de interogații ale celor care au tranzitat principala poartă aeriană a României, au ieșit la ”pensie”.
Noile tabelele atrag acum atenția prin mărimea generoasă a fonturilor folosite și prin utilizarea diferențiată a culorilor pentru evidențierea informațiilor prioritare. Un alt beneficiu constă în faptul că tabelele cuprind o cantitate mai mare de informație afișabilă, respectiv zboruri care vor decola/ateriza în următoarele 3-4 ore. În plus, fiecare zbor care figurează pe tabele este însoțit de sigla companiei aeriene, fapt ce ușurează pentru mulți dintre privitori identificarea zborului dorit.
Sistemul este realizat de binecunoscutul furnizor de asemenea echipamente de afișaj electronic - Solari di Udine.
Precizăm că la începutul anului 2020, 120 de monitoare de informare zboruri vor fi incluse în noul sistem integrat de afișaj, dispunând de posibilitatea personalizării informației afișate.