+ -

Trafic aerian normal pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București - 9 mai 2012, ora 19.30

În cea mai aglomerată zi din istoria Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, traficul se desfăşoară normal şi nu au avut loc niciun fel de incidente.

În ziua de 9 mai, până la ora 19:30, au aterizat 58 de curse charter, care au transportat peste 12000 de suporteri ai celor două echipe finaliste UEFA Europa League. Suporteriiau fost preluați în cel mai scurt timp de autocarele agențiilor de turism, cursele shuttle puse la dispoziția lor de Primăria Generală a Municipiului București, precum și de liniileRATB 780 și 783 sau de trenul Henri Coandă Express.

Traficul curselor regulate nu a fost afectat, toate acestea decolând şi aterizând conform programului de zbor. Pe curse regulate au sosit, de asemenea, cateva mii de suporteri.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti sunt îndeplinite toate condiţiile pentru desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor aeriene, ca urmare a bunei cooperări aadministrației aeroportuare cu Primăria Capitalei și cu toate celelalte instituții implicate în organizarea Finalei UEFA Europa League.

Prin Aeroportul Henri Coandă sunt estimați să treacă în total peste 25 000 suporteri, dintre care peste 15 000 numai astăzi. Menţionăm că media numărului de pasageri caresosesc într-o zi cu trafic obişnuit este de 10000 de persoane.

Referitor la unele informații citate de presa românească din cotidianul spaniol El Correo, privitoare la o așa-zisă limitare de capacitate a Aeroportului Henri Coandă, respectivmodificarea orelor de operare de către aeroport, facem următoarele precizări:

  • la toate solicitările de alocare de slot (programare de operare) aeroportul a răspuns prompt, identificând și alocând slot-uri, inclusiv suplimentare;
  • niciun slot alocat nu a fost modificat de către aeroport;
  • responsabilitatea pentru eventualele modificări de program sau întârzieri ale curselor charter aparține în totalitate companiei aeriene transportatoare.

Serviciul Comunicare

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings