+ -

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti pune în funcţiune noul Terminal Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti inaugurează, marţi, 6 noiembrie, noul Terminal Plecări al Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Realizarea nouluiterminal face parte din Faza a III-a a programului „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti”. Lucrările de construcţie a acestui obiectiv deinvestiţii au demarat în iulie 2011 şi au fost finalizate într-o perioadă record de 17 luni.

Pe suprafaţa nou construită a terminalului, de 19.600 mp, pasagerii şi companiile aeriene au la dispoziţie facilităţi performante şi servicii la o clasă superioară, susţinute de otehnologie de ultimă generaţie şi integrate într-un design modern şi expresiv.

Terminalul a fost proiectat pentru a răspunde cerinţelor impuse de aderarea României la spaţiul Schengen, deservind totodată toate cursele interne, ai căror pasageri au ladispoziţie servicii high class, inclusiv un salon VIP, amplasat lângă porţile de îmbarcare.

Noul terminal dublează capacitatea de procesare a aeroportului, adăugând încă 52 de ghişee de check-in la cele 52 existente în prezent, pasagerii având posibilitatea de aefectua formalităţile de îmbarcare inclusiv la 8 noi dispozitive de «self check in».

Verificarea şi controlul bagajelor de cală ale pasagerilor noului terminal se realizează prin intermediul celor mai performante sisteme în domeniu, de ultimă generaţie, caregarantează unul dintre cele mai ridicate niveluri de securitate pe plan internaţional.

Pasagerii au la dispoziţie în noul terminal mai multe magazine, restaurante şi baruri, amplasate pe o suprafaţă de aproape 400 de mp. De asemenea, peronul pentruautovehicule şi autobuze din faţa terminalului a fost reconfigurat şi redimensionat, iar parcarea publică pentru autovehiculele pasagerilor a fost suplimentată cu 244 de locuri.

Valoarea investiţiei pentru realizarea noului terminal este de 52 de milioane de euro, finanţarea asigurându-se din sursele proprii ale Companiei Naţionale AeroporturiBucureşti.


Serviciul Comunicare

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti

CONNECT
Achizitii Publice
Airport News
Cookie Settings