Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti
Pe 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, se sărbătorește Ziua Aviației Române. Evenimentul a fost marcat în acest an, duminică, 19 iulie, la București, unde a avut loc o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor.
Compania Națională Aeroporturi București s-a numărat și în acest an printre instituțiile de elită ale aviației române care au depus coroane de flori, în memoria eroilor aviatori, la statuia Eroilor Aerului.
Marcând acest eveniment, directorului Companiei Naționale Aeroporturi București, Sorinel Ciobanu, i-a fost conferită Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, de către Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, Laurian Anastasof, ”în semn de apreciere deosebită pentru înaltul profesionalism și contribuția adusă la buna desfășurare a activităților în comun cu Forțele Aeriene”.
Pentru Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Ziua Aviației Române reprezintă nu doar o simplă celebrare, ci o sărbătoare a profesioniştilor care lucrează în cele două aeroporturi ale Capitalei, datorită cărora CNAB este recunoscută în prezent drept o companie de elită a aviaţiei civile româneşti. Le dorim „La mulţi ani!” tututor celor care au făcut posibile realizările de excepţie ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, dar şi celorlalţi colegi din aviaţia civilă.