Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti
Întotdeauna deschiși către cultura și tradiția occidentală, promovăm, în același timp, tot ceea ce e specific românesc. Ceea ce ne atinge, de data aceasta, coarda național-sensibilă este o sărbătoare veche, mult prețuită altădată în lumea satului și pe care am lansat-o în competiție cu mult mai celebra și mondena St. Valentine’s Day. Ne-am pus toate speranțele în Dragobetele nostru, ale cărui atuuri au fost versurile de dragoste din folclorul românesc sau poezia lui Octavian Paler, dar și replici din celebra scenă a balconului shakespearian („Romeo și Julieta”), declamate în variantă tradusă și mai ales în variantă originală. Un Dragobete modern, deci, educat și sofisticat. Și mai ales fermecător!