Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti
Împlinirea a 138 de ani de la nașterea părintelui aviației cu reacție, la data de 7 iunie, a fost cel mai bun prilej pentru a inaugura expoziția “Airport Moments”. Aceasta poate fi vizionată pe culoarul de legătură dintre terminalul “Sosiri” și cel de “Plecări”.
Reunite sub titlul “Airport Moments”, cele 20 de imagini aparțin colegilor noștri, care au surprins secvențe inedite, emoționante sau spectaculoase, poate chiar unice, decupând ipostaze mai puțin cunoscute ale celor două aeroporturi ale companiei, spunând o poveste cu suflet, emoție, sensibilitate, pe care o dedicăm lui Henri Coandă, acesta fiind modul nostru de a-i aduce un omagiu anul acesta.