Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, administrat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, a fost certificat ca aeroport internaţional, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de noua legislaţie în domeniu.
Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, administrat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, a fost certificat ca aeroport internaţional, îndeplinind toate condiţiile prevăzute de noua legislaţie în domeniu.
În conformitate cu prevederile H.G. nr. 791/2009, în perioada iulie-august 2010 Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti (AIHCB) a fost evaluat de către o comisie numită prin Ordin al Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor privind certificarea ca aeroport internaţional.
Din comisie au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Sănătăţii.
Raportul comisiei de evaluare menţionează că în actuala configuraţie a terminalelor Aeroportului Henri Coandă, sunt îndeplinite toate condiţiile de certificare ca aeroport internaţional, precizând că AIHCB asigură un nivel optim al facilităţilor şi serviciilor necesare pentru o procesare rapidă a pasagerilor, echipajelor aeronavelor, bagajelor, mărfii şi poştei.
Ca urmare, în data de 10.09.2010, Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii a semnat Ordinul nr. 708, prin care se aprobă certificarea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti ca aeroport internaţional.
După finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiţii „Extindere sală de îmbarcare”, care va introduce modificări semnificative în actuala configuraţie, prin creşterea capacităţii de procesare a pasagerilor la 6 milioane de pasageri anual şi a gamei de servicii oferite, administratorul aeroportului va solicita reevaluarea în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor de certificare ca aeroport internaţional, în noua configuraţie.
În ceea ce priveşte Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu (AIBB-AV), au fost iniţiate demersurile pentru reorganizarea terminalului de pasageri, urmând să se transmită către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii solicitarea de certificare ca aeroport internaţional şi pentru acest aeroport.
H.G. nr. 791/2009, privind condiţiile pentru certificarea aeroporturilor civile internaţionale sau deschise traficului aerian internaţional, reprezintă transpunerea la nivel naţional atât a obligaţiilor ce revin statului român prin Anexa 9 la Convenţia de la Chicago, cât şi a celor necesar a fi îndeplinite în vederea aderării României la spaţiul Schengen.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau cele două aeroporturi bucureştene, respectiv C.N. Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti S.A. şi S.N. Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu S.A. CNAB şi-a început activitatea la data de 11 februarie 2010 şi asigură managementul şi coordonarea operaţională a celor două aeroporturi, coordonând proiectele de dezvoltare şi modernizare ale acestora.