Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu



20 Octombrie 2020

Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc


La Aeroportul Internațional Henri Coandă București, ne-am bucurat de superba recoltă de struguri a acestui an și am marcat Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc. Pasageri au fost invitați să deguste vinuri deosebite, cu care crame de renume din România (Tohani, Gabai, Serve, Budureasca, Corcova, domeniile Urlați și Aristiței) au participat la competiții internaționale. 
Orice variantă au ales, oamenii și-au deschis sufletul și au primit fiecare poveste din spatele colecțiilor de vin ca pe o încântare. Sortimentele preferate au avut puterea sa-i facă pe cei prezenți să se întoarcă cu sufletul către familie, să simtă dragostea necondiționată sau puterea pământului din care se trag, să  se reconecteze cu ei înșiși sau să retrăiască momente care îi fac fericiți și liberi.
Mulțumim pasagerilor noștri participanți la degustare că au înțeles să se comporte responsabil și au respectat măsurile de prevenire împotriva infectării cu virusul COVID-19.