Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu
Este “Săptămâna prevenirii traficului de persoane”, iar parteneriatul pe care îl avem cu Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane ne aduce, în terminalul Plecări, un flashmob demonstrativ care își propune să atragă atenţia cu privire la traficul de persoane şi la necesitatea unei implicări sociale active în lupta împotriva acestui fenomen. Cei care s-au oferit să transmită acest mesaj într-o formă artistică sunt 30 de elevi ai Colegiului Național ”Gheorghe Lazăr” Bucureşti, pasionați de dans și convinși că arta poate schimba atitudini și mentalități.