Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu
Luni, 9 septembrie 2019, Compania Națională Aeroporturi București a sărbătorit primul zbor regulat transcontinental Paris – București efectuat de Compania Franco-Română de Navigație Aeriană – CFRNA/CIDNA. La orele 13:05, au aterizat, la Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, cei șapte piloți din Cehia care au refăcut simbolic ruta Paris – Strasbourg – Nurenberg – Praga – Viena – Budapesta – Arad – Belgrad – București.
Intitulat "În căutarea zborului pierdut", proiectul este unul de aducere aminte şi de reconstituire a unui drum legendar şi aproape centenar. Mergând pe firul memoriei, ne-am străduit să refacem și atmosfera anilor’20, sprijiniți fiind de partenerii noștri de la Teatrul Elisabeta.
O expoziție a Fundației Alexandru Bartoc a adus, de asemenea, un crâmpei din parfumul începutului de secol XX.
Reamintim faptul că CFRNA – Compania Franco-Română de Navigație Aeriană a fost prima companie aeriană din România, prima companie aeriană multinațională și prima companie aeriană transcontinentală, din care s-au dezvoltat ulterior companiile aeriene AIR FRANCE și TAROM.